Dacă firma lucrează în Microsoft 365, începe cu Copilot Chat, inclus deja în licență, și plătește Copilot complet doar pentru cei care trăiesc în Outlook, Teams și Excel. Pe Google Workspace, începe cu Gemini. ChatGPT Business sau Claude merită când vrei cel mai bun asistent general. Decizia o ia un pilot de 30 de zile, nu un demo.
Mă seacă întrebarea „care e cel mai bun AI?” pusă ca și cum ar fi o competiție de benchmark. Pentru o firmă, modelul din spate contează mai puțin decât trei lucruri banale: unde îți stau deja datele, ce contract acoperă ce scriu oamenii în prompturi și dacă, după o lună, cineva chiar îl mai folosește.
Toate informațiile despre planuri de mai jos sunt citite pe paginile oficiale ale furnizorilor pe 26 septembrie 2026. Numele se schimbă des: chiar în 2026, Microsoft 365 Copilot a devenit „Microsoft Copilot”, iar Microsoft 365 Copilot Chat a devenit „Microsoft Copilot Chat” (Microsoft Learn).
ChatGPT sau Copilot: care e diferența reală pentru o firmă?
Diferența reală e unde are acces tool-ul. Microsoft Copilot, cu licență plătită, lucrează peste e-mailurile, întâlnirile, chaturile și fișierele tale din Microsoft 365, cu permisiunile pe care le ai deja. ChatGPT Business e un asistent general foarte bun, care vede documentele firmei doar prin ce încarci sau prin conectorii pe care îi activezi.
Microsoft are două niveluri, și aici se încurcă multă lume (prezentarea Microsoft):
- Copilot Chat vine inclus cu licențele Microsoft 365 eligibile, fără licență Copilot. E în principal ancorat pe web: poți încărca fișiere, lipi text și, în Outlook, poate lucra peste inbox, calendar și întâlniri. Nu are acces larg la datele firmei.
- Microsoft Copilot (licența add-on, pentru planurile Business în varianta „Copilot Business”) adaugă accesul peste tot Microsoft 365 prin Microsoft Graph: e-mailuri, întâlniri, chaturi, documente, SharePoint, plus experiența completă în Word, Excel și PowerPoint și acces prioritar.
De partea cealaltă, ChatGPT Business (fostul Team) și ChatGPT Enterprise oferă un asistent general, GPT-uri personalizate și funcția „company knowledge”, care se conectează la surse precum SharePoint sau Google Drive. Claude (planurile Team și Enterprise) are și el integrare cu Microsoft 365 și căutare peste surse interne. Gemini e inclus în edițiile Google Workspace, în Gmail, Docs, Drive și Meet, plus aplicația Gemini; ce funcții primești depinde de ediție.
Care alegi, în funcție de ecosistemul firmei?
Regula mea e simplă: pornești din ecosistemul în care oamenii tăi își petrec ziua, și abia apoi compari modele.
| Situația firmei | Începe cu | Adaugă doar dacă |
|---|---|---|
| Microsoft 365, oameni care trăiesc în Outlook, Teams, Excel | Copilot Chat (inclus) pentru toți | licența Microsoft Copilot pentru grupul care rezumă întâlniri, caută prin e-mailuri și lucrează în Excel zilnic |
| Google Workspace | Gemini, inclus în ediția ta (verifică ce funcții are) | un asistent general separat pentru cei care scriu sau analizează mult |
| Ecosistem mixt sau firma folosește mai ales ERP, fișiere locale, aplicații proprii | ChatGPT Business sau Claude Team, testate în paralel pe aceleași sarcini | conectori către SharePoint/Drive, dacă documentele chiar stau acolo |
| Oameni care scriu mult, fac analiză, cod, documente lungi | ChatGPT Business sau Claude, indiferent de ecosistem | nimic; aici modelul general contează mai mult decât integrarea |
| Răspunsuri din documentele firmei, cu citare exactă, peste sisteme care nu sunt în M365 sau Drive | niciunul din tools de mai sus, singur | un asistent construit pe documentele voastre (vezi mai jos) |
Un exemplu ipotetic: să luăm un birou de contabilitate cu 25 de oameni, pe Microsoft 365. Toată lumea primește Copilot Chat din prima zi, pentru că e deja plătit. Partenerii, care rezumă zilnic întâlniri și caută prin fire lungi de e-mail, primesc licența completă în pilot. Cele două persoane care scriu rapoarte și proceduri testează în paralel ChatGPT Business și Claude pe aceleași zece documente. Nimeni nu cumpără 25 de licențe în prima lună.
Ce setări de date trebuie să verific înainte?
Contează mai puțin ce tool alegi și mai mult dacă oamenii îl folosesc din contul firmei. Toate cele patru mari platforme spun, în condițiile pentru business, că nu antrenează modele pe datele firmei în mod implicit:
- Microsoft: Copilot și Copilot Chat sunt acoperite de Data Protection Addendum, cu Microsoft ca procesator; prompturile, răspunsurile și datele accesate prin Microsoft Graph nu sunt folosite la antrenarea modelelor de bază, iar angajamentele includ EU Data Boundary. Două excepții de știut: căutările web trimise la Bing nu intră sub EU Data Boundary, iar modelele Anthropic disponibile în Copilot sunt, deocamdată, excluse din EU Data Boundary (Microsoft Learn).
- OpenAI: datele din ChatGPT Business, Enterprise și Edu nu sunt folosite la antrenare implicit (OpenAI). Rezidența datelor în Europa e disponibilă pe unele planuri, între care Enterprise și Edu; dacă rezidența contează pentru tine, verifică lista de eligibilitate înainte să alegi.
- Anthropic: planurile Claude Team și Enterprise sunt sub Commercial Terms, fără antrenare pe conținutul tău implicit; firma e operatorul datelor (Anthropic Privacy Center).
- Google: în Workspace, conținutul nu e revizuit de oameni și nu e folosit la antrenarea modelelor generative în afara domeniului tău fără permisiune (Google Workspace).
Riscul real e în altă parte. Pe conturile personale, gratuite sau plătite, antrenarea pe conversații depinde de o setare pe care fiecare om trebuie să o verifice. Dacă nu le dai oamenilor un tool aprobat, ei vor folosi unul neaprobat, și datele clienților ajung într-un cont pe care firma nu îl controlează. Asta intră direct și în obligația din articolul 4 din AI Act: politica AI trebuie să spună ce tool e aprobat și ce date nu intră în prompturi. Am scris separat ce cere articolul 4 din AI Act.
Înainte de pilot, bifează:
- conturi de firmă, cu SSO unde se poate, nu conturi personale;
- ce date au voie să intre în prompturi (și ce nu: date medicale, CNP-uri, secrete comerciale);
- în Microsoft 365, permisiunile SharePoint: Copilot vede tot ce vede utilizatorul, deci un folder „deschis tuturor” din greșeală devine brusc ușor de găsit;
- retenția conversațiilor și cine are acces de admin.
Merită Microsoft Copilot într-o firmă mică?
Merită pentru oamenii care își petrec ziua în Outlook, Teams și Excel și au multe întâlniri, e-mailuri lungi și fișiere împrăștiate. Nu merită, încă, pentru cine scrie două e-mailuri pe zi. Licența completă e per utilizator, peste licența Microsoft 365, așa că întrebarea corectă nu e „merită pentru firmă?”, ci „pentru care cinci oameni merită?”.
Costul nu e doar licența. Contează cât de ordonat e SharePoint-ul (Copilot găsește și ce nu ar trebui), cât timp investești în training și dacă oamenii își schimbă obiceiurile. Prețurile curente sunt pe pagina Microsoft de prețuri pentru Copilot; verifică varianta Business, pentru firme până în 300 de utilizatori.
Cum testez în 30 de zile, cu ce metrică?
Cu un grup mic, sarcini reale și o singură metrică principală: timp economisit pe sarcină, validat de calitate. Nu „cât le place”.
- Alege 2–3 sarcini repetitive pe care grupul le face săptămânal: rezumat de întâlnire, răspuns la o cerere de ofertă, raport lunar, căutare într-un contract.
- Măsoară baseline-ul în prima săptămână, fără AI: cât durează sarcina, pe câteva exemple reale.
- Alege un grup de 5–10 oameni care fac des aceste sarcini, plus un training scurt pe sarcinile lor, nu un curs generic.
- Timp de trei săptămâni, notează pentru fiecare sarcină: timpul cu AI și dacă rezultatul a fost folosit cu modificări mici, rescris masiv sau aruncat.
- La final, decide pe trei numere: timpul mediu economisit pe sarcină, procentul de rezultate folosite și câți oameni din grup îl mai folosesc în ultima săptămână.
Dacă testezi două tools, dă-le aceleași sarcini și aceleași documente. Și dacă, după o lună, jumătate din grup nu mai deschide tool-ul, cred că problema rareori e modelul; mai probabil, sarcinile alese nu erau cele în care oamenii pierd timp. Logica de pilot, pe larg, e în ghidul de implementare AI în companie.
Când nu ajunge nici ChatGPT, nici Copilot?
Când ai nevoie de răspunsuri exacte din documentele firmei, cu sursa citată, peste date care nu stau în Microsoft 365 sau Google Drive: arhive de contracte, proceduri, fișe tehnice, date din ERP, PDF-uri scanate. Asistenții generali caută bine în ce le dai, dar nu garantează că au găsit documentul corect, versiunea corectă sau că citează articolul exact. Iar când treaba e să acționezi în mai multe sisteme, nu doar să răspunzi, ai ajuns la agenți AI.
Aici începe un asistent construit pe documentele voastre (RAG), cu evaluare pe întrebări reale. Am construit ai-aflat.ro exact așa, peste 220.000 de acte legislative, actualizate zilnic, unde fiecare răspuns citează legea și trimite la sursa oficială. Pentru cum arată tehnic un astfel de proiect, echipa Sapio a scris un ghid despre cum construiești un chatbot RAG pe datele firmei.
Și atunci?
Alegerea între ChatGPT și Copilot e, până la urmă, mai puțin despre ChatGPT și Copilot. E despre ce vor face oamenii tăi luni dimineață, cu ce date și din ce cont. Pot paria că, în multe firme care se ceartă pe tool, oamenii folosesc deja trei, din conturi personale. Întrebarea e dacă decizia o ia firma, sau au luat-o deja ei.
Dacă vrei ca echipa să folosească bine tool-ul pe care l-ați ales, detaliile sunt pe pagina de training AI pentru echipe; pentru alegerea în sine, pe pagina de consultanță AI.
